Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Sumar, anul III, nr. 13 (68)

cs_logo_sq-300
Revistă lunară de cultură
Anul III, nr. 13 (68)
noiembrie 2015
Editori:
Ionuț CRISTACHE
Adrian CHIFU
Daniel TACHE

ARGUMENT
1. Ionuț CRISTACHE – Lecția despre aroganță

EVENIMENTE DE NOIEMBRIE
2. A. Radu  PĂRPĂUȚĂ – Povestea Rădăcineștilor
B. Octavian SOVIANY – Fragment de roman
C. Eveniment la Teatrul „Tony Bulandra”

CULTURĂ ŞI ISTORIE
3. Adrian CIOROIANU – De toamnă…
4. Radu STATE – 1879, despre asistența medicală târgovișteană

CULTURA URBANĂ
5. Pompiliu ALEXANDRU – Caricatura neagră
6. Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

CULTURA ONLINE
7. Daniel TACHE – Rânduri către generaţia mea
8. Teodor Constantin BÂRSAN – De ce avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română

CULTURA POLITICĂ
9. Ștefan POPESCU – Fragmentarium…

CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE
10. Ioan N. RADU – Oameni de ieri ai Dâmboviței –  Preotul Nicolae M. POPESCU
11. Gabriel ENACHE – Biografii contemporane; Agnes ERICH, despre frumusețea literară a textului savant

CULTURA DIASPOREI
12. Cristian Gabriel GROMAN – Londra la pas…
13. Dana NEACŞU – When Parallels Intersect

CULTURA IMAGINII
14. Erica OPREA – Semn și logos
15. Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
16. Crina Alexandra CONSTANTIN- Miroirs avec memoire

CULTURA JURNALISTICĂ
17. Bogdan CIUCLARU – Ciuclarisme
18. Iulian MAREȘ – Slovenia, povești de viață în timp de război
19. Alexandru RÎBINSCHI – Un gând către viitoarea etnie română

CULTURĂ ȘI CĂLĂTORIE
20. Mariana OPREA STATE – Artificii de lângă serele cu flori

INVITAŢI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ
21. Șerban FOARȚĂ – Rimelări
22. Ovidiu IVANCU – Șapte cărţi pe care le-am (re)citit
23. Neculai Constantin MUNTEANU – Actualitatea românească
24. Dorin TUDORAN – Certocrația
25. Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri şi de azi
26. Liviu ANTONESEI- Semnele timpului

POEZIE
27. Octavian SOVIANY – Opt poezii…
28. Mircea DRĂGĂNESCU – Alte oglinzi de nisip
29. Constanţa POPESCU – Trei
30. Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
31. Constantin CIUCĂ – Cele mai frumoase poezii
32. Alexandru SANDU – Alte taine

PROZĂ
33. Octavian SOVIANY – Am fost un copil reușit? (20)
34. Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 11
35. Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul

TEATRU
36. Octavian SOVIANY – insula fericiților (9)

ESEU
37. Constantin CIUCĂ – Regele cu pene
38. Gabriel ENACHE – Cuţitul cu tEIŞ
39. Aura CIOBOTARU – Un altfel de timp
40. Maria STĂNESCU – Duminică
41. Andreea GHICA – Urme de foc…

CRONICA LITERARĂ
42. Gabriel ENACHE – Playbook

JUNIORII CULTURII DE SÂMBĂTĂ
43. Daria STEMATE – Despre aroganță
44. Iuliana Elena DUMITRAȘCU – Aroganță și ignoranță
45. Laura Andreea STOICA – Nu deveniți insuportabili!
46. Leontina GRIGORESCU- Analiză arogantă
47. Sabyn Alexandru RUSU- Supereroi sau lecția despre aroganță
48. Alina PREDA – Dincolo de o mască rece
49. Ionela Cristina MILITARU – Prejudecăți
50. Alexandra NEAGU – Pietre și oameni
51. Larisa Ioana MILEA – Ce aroganță…
52. Mihai Robert LUNGU – A fi sau a nu fi, acesta este răspunsul
53. Roxana Florentina CLOPOTARU – Interviu cu Aroganța

Ionuț CRISTACHE – Lecția despre aroganță

ARGUMENT

Ionuţ_Cristache

Prietenii mei de la JUNIORII  CULTURII  DE  SÂMBĂTĂ  au avut o „temă” comună: despre aroganță… Au vrut ei și  „domn profesor”  a fost, ca de fiecare dată, alături de adolescenții frumoși pe care îi vede în fiecare săptămână. Tinerii mei prieteni, care scriu aici de fiecare dată, înțeleg și simt, se îndoiesc sau nu, sunt îngândurați sau fericiți și, da, au câte ceva de spus…

Am scris și eu, de curând, o tabletă săptămânală în Gazeta Dâmboviței… Lecția mică despre aroganță o așez aici ca o premisă încrâncenată pentru „dosarul” de toamnă al elevilor mei. Continuă să citești →

Adrian CIOROIANU – De toamnă…

Adrian CioroianuREGINA  MARIA  –  Cine spunea că era cea mai frumoasă regină a Europei… cred că se înșela pe jumătate. Pentru ca ea era și cea mai înțeleaptă.

UN  FRAGMENT  –  … din   „Maria a României. Regina care a iubit viața și patria”, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2015: Principesa Maria de Edinburgh s-a născut la Castelul Eastwell, în Anglia, în anul 1875. Avea un frate mai mare, Alfred, şi trei surori mai mici: Victoria Melita, Alexandra Victoria şi Beatrice. Obiceiul epocii – şi plăcerea jucăuşă a părinţilor – făcea ca toate cele trei surori să aibă şi nume de alint: astfel, Victoria Melita era numită Ducky, Alexandra Victoria era Sandra, iar mezina, Beatrice, era Baby Bee. La fel şi Maria – ea era Missy. Mama Mariei, Principesa Maria Alexandrovna, era singura fiică a Ţarului Alexandru al II‑lea al Rusiei. Tatăl Mariei, Alfred – Duce de Edinburgh – era al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii şi, totodată, ofiţer în marina britanică. Maria a avut, deci, cei mai celebri bunici pe care o epocă îi putea oferi: Regina Victoria şi Ţarul Alexandru al II‑lea. Continuă să citești →

Radu STATE – 1879, despre asistența medicală târgovișteană

Radu_StateLa 1879 Târgoviştea suferea de lipsă de igienă, fapt dovedit şi de prezenţa nestingherită, pe străzi, a câinilor vagabonzi sau a porcilor locuitorilor. Faptul era consemnat de medicul–şef al serviciului sanitar, în informările periodice înaintate Primăriei; el mai adăuga că în acel an mortalitatea se menţinuse la cote scăzute, prin lipsa vreunei epidemii aducătoare de decimarea populaţiei. Continuă să citești →

Pompiliu ALEXANDRU – Caricatura neagră

Pompiliu_AlexandruUn nou gen. Se deduce din dadaism, din suprarealismul/hiperrealismul românesc. Din absurdul inerent, ionescian. Din nihilismul umbros al lui Cioran. Din maximele țăranului din sat. Din glumițele de șantier. Din râsul forțat al poantelor de autobază. Din mizeria televizată. Acest nou gen poartă numele de caricatura neagră. Îmi pare rău că nu o pot și desena. Nu din lipsă de talent sau de tehnică. Ci din neajunsul hârtiei. Trebuie să mai meditez la cum să o înfățișez. Cred că va fi ceva în genul unei benzi desenate. Caricatura neagră te face să râzi, dar are o mare doză de obidă. De ură chiar. Ceva de genul, „dă să moară celălalt în chinuri groaznice în timp ce eu râd de mă prăpădesc!” Este genul caricatural care te face să râzi cu lacrimi – dar nu de plăcere, de bucurie, de „inteligență” – ci cu lacrimi de durere. Propria durere sau durerea vecinului. O durere care trece prin râs. Așa ceva nu s-a mai pomenit decât în spațiul românesc, bineînțeles. Românul este cel mai fin analist al durerii. Sub toate formele sale. Și reușește ca pe oricare durere să o aducă la un numitor comun care îmbracă forma râsului autentic sau a bășcăliei. Mai nou, a bătăii de joc. Să vă fac o schiță! Continuă să citești →

Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece

Radu_Părpăuţă_2LA  RĂSCRUCE  DE  VÂNTURI  –  Străbunii noștri, latinii (eu nu-s dacopat), nu se priponeau să tragă pârțuri, vânturi, să se fâsâie (sau, cum se zice în argou, să tragă rachete, să spargă nuci, să se gazeze ca la Auschwitz, etc). Naturalia non sunt turpia (Cele naturale nu sunt rușinoase), ziceau ei. În Corpus Hipocraticum există un capitol întreg intitulat Despre vânturi. Cuvântul însuși, cel pe care azi nu-l găsim în dicționare, este de origine latină, căci Rabelais, medic ca și Hipocrate, scria ironic de Ars bessendi și de bessendi et illustrandi fallaciis. Zărghitul de Dali scrie pagini de tot hazul pe această temă în Jurnalul unui geniu. De pildă, spune că într-o societate prea serioasă și plictisită, în care domnișoarele predomină, e benefic a se trage un pârț, fiindcă se destinde atmosfera: toți încep să râdă, să facă diverse comentarii asupra intensității pârțului, etâcâ. Luca Pițu (eram să zic Pârțu) a scos prin 1990 un număr al revistei Echidistante (la Editura Institului European, păcat că nu mai apare) dedicat unui petoman, un franțuz din provincie, care distra pe parizieni la Moulin Rouge, mi se pare, trăgând pârțuri. În pauze, când gagicile artiste se odihneau, ăsta se beșea spre hazul unui public, mă rog, caragealian: pîrțul croitoreei, când rupe pânza, pârțul brutarului (puf! ca de făină împrăștiată) Continuă să citești →

Daniel TACHE – Rânduri către generaţia mea

Daniel_TacheÎntr-o vreme în care disperarea şi trufia nu-l determinaseră încă să facă apologia morţii în cămaşa de culoarea măslinului turbat, Eliade lansa o Invitaţie la ridicol. Era, dincolo de tot şi toate, invitaţia la o deplină, dat tot pe atât de riscantă sinceritate:  Căci la aceasta se rezumă ridicolul: la trăirea vieţii tale proprii, nude, imediate – refuzându-te superstiţiilor, convenţiilor şi dogmelor. Cu cât suntem mai personali, mai identificaţi cu intenţiile noastre, cu cât fapta noastră coincide mai perfect cu gândul nostru – cu atât suntem mai ridicoli (Invitaţie la ridicol, în Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 9). Continuă să citești →

Teodor Constantin BÂRSAN – De ce avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română

In defensionem ecclesia : De ce avem nevoie de Biserica Ortodoxă Română

Teodor_Bârsan

Recent după cum ştim, Biserica a fost supusă unui val de atacuri, motivate sau nemotivate, din toate părţile, politic, social şi (pseudo) cultural. Unii spun că atacă Biserica Ortodoxă ca instituție, alţii Biserica în întregimea ei. Imediat după tragedia din Bucureşti, de la clubul Colectiv, protestatarii s-au afişat, ca la comandă, cu pancartele faimoase : 18000 de biserici, 400 de spitale, Vrem Spitale, nu Catedrale. Postaci de facebook şi bloggeri şi-au afişat „curajul” intensificând atacurile la adresa Bisericii. Declaraţiile impertinente ale Patriarhului şi justificările lipsite de tact și sens ale  purtătorului de cuvânt au pus paie pe foc. Continuă să citești →

Ștefan POPESCU – Fragmentarium…

Ştefan Popescu 3

INTERNETUL – Internetul este un spațiu structurat de frontiere lingvistice sau naționale. Interesul pentru prezența limbii române și a informațiilor despre România în spațiul virtual ar trebui să facă parte din preocupările politicii noastre externe. Pentru România, promovarea diversității culturale ar trebui să fie o marcă importantă a acțiunii noastre diplomatice, având în vedere comunitățile românești din vecinătatea apropiată, diaspora recentă, dar și comunitățile aromâne din Balcani. Continuă să citești →