10… 11… 12… Nimic schimbat, același zâmbet, aceeași dorință ascunsă, aceeași plăcere și deschidere spre cunoaștere.
13… 14… Alte priorități, alte ambiții, altă atmosfera, altă abordare, alte cuvinte, alte nevoi, însă același zâmbet, puțin mai timid, având aceeași încărcătură pozitivă. Continuă să citești →
E întuneric, dar e bine. E cald. Ceva te atinge încet și îți șoptește la ureche: Șșșștttt! E în regulă. Sunt aici. Nu ai de ce să te temi dacă îți ții ochii închiși… Și îi ții închiși atât de mult, încât pierzi noțiunea timpului. Aștepți, dar ce? Sau mai bine spus, pe cine? Ce se întâmplă în jurul tău e greu de stabilit. Auzi voci și șoapte fără noimă. Încerci să deslușești ce se petrece în camera întunecată, dar fără rost. Un gust amar îți umple gura. Ce e și de unde vine? Sânge? Nu, nu e posibil. Continuă să citești →
Los Angeles, un nume ce te duce cu gândul la un colţ de rai, la un loc mirific, în care domneşte pacea, iar îngerii cântă la harpă, dansând prin aer…Ei bine, nu! Nimic din toate astea nu există în ,, Oraşul îngerilor”. Peisajele te duc într-adevăr cu gândul la ceva divin, dar cu tot smogul oraşului, cu construcţiile ce au substituit natura,cu străzile şi autostrăzile ce au secţionat regiunea acestuia e greu să consideri L.A. un colţ de paradis. Singurii îngeri întâlniţi aici, sunt cei întunecaţi care ies doar noaptea, atunci când traversează străzile cu viteze impresionante şi răsunătoare ce spulberă diminuatele momente de linişte, turându-şi motoarele. Continuă să citești →
M-am trezit. Stăteam întins pe iarbă. M-am ridicat și am privit în jur. În dreapta mea era o pădure umbrită de crengile copacilor. Puteai observa cum vântul bătea frunzele ruginite care cădeau una după alta. Lângă pădure era o casă micuță. M-am îndreptat spre ea, curios. Am observat că nimeni nu era acasă. Continuă să citești →
Spre seară, cerul plumburiu al orașului meu e întunecat brusc de stolurile uriașe. Zgomotul pe care-l fac este asemănător celui din campaniile electorale, iese amestecat din mii de difuzoare dezacordate. Sunt personaje importante, așa că vreau să vă trimit câteva gânduri despre ciori! Păsările, despre ele vorbim, ca să nu apară vreo confuzie! Continuă să citești →
Prețul pe care Aurelian l-a plătit pentru depășirea crizei ce măcina de câteva decenii Imperiul Roman a fost retragerea din Dacia. Nou sol invictus, este adevărat, ceva mai puțin școlit decât împăratul roman și poate tocmai de aceea doldora de prejudecăți, Trump declama zilele trecute, pe treptele Capitoliului: We will bring back our borders. Unii ar spune că istoria se repetă. Mă întreb totuși dacă, știind că retragerea din Dacia va marca începutul sfârșitului pentru imperiul pe care se străduia să-l salveze, Aurelian ar mai fi luat această hotărâre. Continuă să citești →
2017: Globul de cristal și/sau teoriile conspirației – La șase luni de la evenimentul respectiv, strategia post-Brexit a Londrei pare a fi din ce în ce mai haotică – spune editorialul din cel mai recent număr al săptămânalului The Economist. Dar eu v-aș invita să nu ne grăbim să pariem pe dezastru – englezii au trecut și prin crize mai mari și tot și-au revenit (plus că au supraviețuit inclusiv despărțirii Beatlesilor!). Continuă să citești →
Adept al necesităţii practicării sportului şi admirator al fotbalului şi tenisului, mai ales, mi-au stârnit curiozitatea câteva informaţii peste care am dat din întâmplare în documente din arhivele noastre. Continuă să citești →
Renovat recent, cu destul de mult tam-tam, construirea Spitalului Judeţean Târgovişte a început în anul 1924. În iulie 1924, prefectul judeţului Dimitrie Câmpeanu era informat de către d-l senator C. Dimitriu de faptul că din creditele acordate se puneau la dispoziţie 2 milioane de lei pentru construirea clădirii spitalului judeţean. Trebuiau astfel făcute demersurile pentru achiziţionarea terenului necesar. Continuă să citești →