Arhive autor: Cultura de sâmbătă

Bianca MATEI – Cine suntem noi?

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgFrică, fricoși…

Dacă întrebăm „specialiști” din diferite domenii, vom primi, cu siguranță, diferite răspunsuri. Un biolog va spune, cu pragmatismul specific științelor exacte, că noi, oamenii,  suntem mamiferele cu capacitatea conștientă de articulare a sunetelor. Perfect adevărat, însă acest aspect se referă la realitatea imediată, la ceea ce este palpabil și ușor de demonstrat. Pe de alta parte, un filosof va răspunde că omul este îmbinarea dintre material și spiritual, amestecul echilibrat dintre bine și rău, o reprezentare la nivel micro a Universului însușii. Filosofia chineză vorbește despre Ying și Yang, principiul conform căruia în orice aspect din lume există dualitate, menținându-se astfel un echilibru. Continuă să citești

Ana KELU – Frica te înghite ca o balenă

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgAi vreo temere? Ai simţit vreodată că mai ai puţin şi te sufoci, că inima ţi se accelerează atât de tare încât simţi că mai are puţin şi exlodează? Dar că mintea ta s-a oprit dintr-o dată în a mai funcţiona normal şi că singurul lucru de care e în stare e doar să realizeze şcenarii înfiorătoare capabile să îţi paralizeze tot corpul? Te jenează ceva în zona palmelor? Oare nu cumva e sudoarea ce îţi înmoaie mâinile? Aceea transpiraţie cauzată de propria minte ce devine un adevărat pericol pentru tine însuţi, ba chiar o închisoare? Cunoşti sentimentul? Să nu îndrăzneşti să negi, ştiu că ai simţit pe propria piele toate aceste senzaţii, aceste simptome ale preacunoscutei „boli”… Continuă să citești

Diana Andreea TĂNASE – Frica

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgDacă ar fi să căutăm cuvântul “frică” în dicţionar, am afla că ea nu reprezintă altceva decât o „stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar”, dar frica are o semnificaţie mult mai puternică. Pentru mulţi oameni frica a devenit parcă un mod de viaţă. Suntem înconjuraţi de frică, de teama că oamenii din jurul nostru ne-ar putea părăsi sau că situaţiile care ne marchează viaţa ar putea lua o întorsătură drastică, marcând astfel o schimbare în cursul ireversibil al timpului şi, implicit, al propriului destin pe care încercam cu disperare să-l proiectăm. Continuă să citești

Ioana Cătălina DUȚĂ – Frica și prejudecățile

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgPrejudecățile sunt păreri preconcepute, fără dovezi sau argumente pertinente, pe care le avem noi despre alte persoane și viceversa. Din păcate, acestea pot distruge un om pe o perioadă nedeterminată și chiar definitivă de timp. Au existat și încă există nenumărate cazuri ale unor persoane care au fost scoase din anumite grupuri sociale din cauza prejudecăților cu privire la ei iar aceștia au ajuns să își provoace singuri rău deoarece se consideră excluși din societate. Continuă să citești

Ionelia SOARE – Prizonierii iluziilor

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgFrică…  o auzim foarte des, este acolo chiar şi când nu este rostită, se ascunde în interiorul nostru şi iese la iveală doar în faţă temerilor. Este frica ceva ce ne însoţeşte de la naştere? Ca un fel de dar pe care îl primim, dar nu este un dar, este ceva negativ, un aspect al vieţii construit pe ceva solid, poate pe baza unor evenimente marcante ale căror amprente s-au lăsat conturate apăsat asupra noastră făcându-ne temători. Continuă să citești

Valentina GHEORGHE – Luptă sau fugi!

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgFrica… Mulți o definesc ca fiind o reacție necontrolată a omului pentru a reacționa în anumite situații, o stare pe care ți-o creezi singur, sau este cauzată de factori exteriori, însă întrebarea este: ce este frica? Frica este o stare de temere totală, în care organismul uman este „blocat”, „paralizat”, acesta nu poate reacționa ca o persoana normală, ci are doar două instincte de referință: luptă sau fugi! Continuă să citești

Andreea BADEA – Îndrăznește să fii tu…

cropped-cs_logo_sq-300-e1424474351203.jpgDa, tu, cel ce citești aceste gânduri… Recunoaște că te-ai confruntat cu frica de a fi tu însuți cel puțin odată în viață…

Motivul? Foarte simplu! Într-o societate ce promovează prototipuri iluzorii, oamenii se confruntă cu ideea de perfecțiune, încercând din răsputeri să se încadreze  într-un tipar anume pentru a nu fi criticați sau marginalizați, însă în loc să devenim ceea ce nu suntem, nu ai fi mai bine să ne îndreptăm spre propriului eu, fără sa mai „aplecam urechea” asupra rautăților din jur? Sa fii diferit nu numai că este un lucru indicat, ci îți oferă și libertatea de a-ți exprima și împărtăși neîngrădit gândurile și experiențele. Continuă să citești

Sumar, anul IV, nr. 4 (73)

cs_logo_sq-300
Revistă lunară de cultură
Anul IV, nr. 4 (73)
aprilie 2016
Editori:
Ionuț CRISTACHE
Adrian CHIFU
Daniel TACHE

ARGUMENT
1. Ionuț CRISTACHE – Uitare
EVENIMENTE DE APRILIE
2. A. Ioana PIOARU, prietena noastră la CDS…
B. Constanţa POPESCU, o carte nouă…
C. Andrei Mihail RADU, un violonist de mare viitor…
CULTURĂ ŞI ISTORIE
3. Adrian CIOROIANU – Scrum de secol…
4. Silviu MILOIU – Din cronici de azi…
5. Radu STATE – Eroi uitați ai primului mare război: Gheorghe Rusescu
CULTURA URBANĂ
6. Pompiliu ALEXANDRU – Efectele perverse ale sistemului politic
7. Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece
CULTURA POLITICĂ
8. Ștefan POPESCU – Fragmentarium…
CULTURA ONLINE
9. Daniel TACHE – Triumful democraţiei
10. Ioan VIȘTEA – Insectarul portocaliu – Recviem pentru un cadavru politic…
11. Mircea DRĂGĂNESCU – Arhivă sentimentală; Aprilie 2012…
CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE
12. Ioan N. RADU – Oamenii de ieri și de azi ai Dâmboviței; Petre Gheorghe BÂRLEA şi societatea ASTRONAUTICA
13. Gabriel ENACHE – Biografii contemporane; Eusebiu PLATCU (1935-2016)…
CULTURA DIASPOREI
14. Dana NEACȘU – America la noi acasă
15. Cristian Gabriel GROMAN – Londra la pas…
CULTURA IMAGINII
16. Andrei Mihail RADU – Jazz pe câmp…
17. Erica OPREA – Cu umor despre seriozitate
18. Pompiliu ALEXANDRU – Despre mine şi fotografie…
CULTURA JURNALISTICĂ
19. Bogdan CIUCLARU – Ciuclarisme
20. Iulian MAREȘ – Ipoteze de lucru
INVITAŢI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ
21. Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări
22. Ovidiu IVANCU – Ce am mai (re)citit în ultima vreme…
23. Neculai Constantin MUNTEANU – Actualitatea românească de… aprilie
24. Dorin TUDORAN – Certocrația
25. Liviu ANTONESEI – Semnele timpului, aprilie…
26. Cătălin STRIBLEA – Foc încrucișat de… aprilie
27. Constantin VAENI – În calea lupilor de ieri și de azi
28. Nicolae STAN – Ceață pe…Tamisa?
POEZIE
29. Octavian SOVIANY – Opt …
30. Mircea DRĂGĂNESCU – Alte oglinzi de nisip
31. Constanţa POPESCU – Trei
32. Puiu JIPA – Ji-pisme de sâmbătă
33. Constantin CIUCĂ – Cele mai frumoase poezii
34. Ioan VIȘTEA – Poezie
35. Alexandru SANDU – Alte taine
36. Cătălin DUMITRESCU – Poezii
37. Andrei Mihail RADU – De tinerețe…
38. Gabriel ENACHE – Cuțitul cu tEIȘ…
39. Andreea GHICA – Dintr-o carte în devenire…
40. Mariana Oprea STATE – Un poem…
PROZĂ
41. Octavian SOVIANY – Sovianysme
42. Ionuţ CRISTACHE – Bătrâna Doamnă și aurolacul (roman în serial, episodul 2)
43. Radu PĂRPĂUȚĂ – Povestitorul
44. Gheorghe SCHWARTZ – Proza de sâmbătă
45. Ioan VIȘTEA – O povestire altfel…
46. Alexandra MOCANU – Ion al Lucriții
47. Petrică STOICA – Printre rânduri
TRADUCERI
48. Octavian SOVIANY – Legende nordice (1)
ESEU
49. Constantin CIUCĂ – Regele cu pene
50. Ovidiu IVANCU – Arhivă…
51. Cosmin BUSUIOC – O partidă de şah
52. Andreea GHICA – Despre piticul din ibric, planta care se hrănește cu lacrimi și dorințele noastre într-un lampion
JUNIORII CULTURII DE SÂMBĂTĂ
53. Daria STEMATE – 9 aprilie 2016…
54. Laura Andreea STOICA – Întoarce-mă cu fața spre iubire
55. Sabyn Alexandru RUSU – Inconexiuni
56. Cristina ANGHEL – Despre viaţă
57. Mihai Robert LUNGU – Două texte la sfârşit de… liceu
58. Daria Grațiela ORBOIU – Cum să nu ai o relaţie normală?
59. Cristina ANGHEL – Un poem…
60. Toma MAGERIU – O aventură prin anotimpuri
61. Ionela Cristina MILITARU – Jocuri pierdute
62. Alexandra NEAGU – Scenariul lui 46
63. Leontina GRIGORESCU – După 20 şi ceva de ani…
64. Petruț Valentin PĂUN – Două poeme…
65. Eliza Mihaela BALDEŞ – De ce iubim România?
66. Iuliana DUMITRAŞCU – Peisaj emblematic al dezamăgirii
67. Alina PREDA – Privea pe geam…
68. Diana DĂSCĂLESCU – Un poem…

Ionuț CRISTACHE – Argument

Ionuţ_CristacheUitare…

Am terminat un roman nou, e o poveste despre uitare și bătrânețe, despre neputință și însingurare… Ce se întâmplă atunci când se sfârșește amintirea?  se întreabă unul dintre personajele mele.  Ca și scrisul, de altfel… Cuvintele care au alergat prin paginile poveștii s-au oprit fericite, la locurile lor. Și au apărut visele sumbre, toate au    luat-o razna, tot așa cum se petrec lucrurile cu oamenii ajunși la bătrânețe. Ceva continuă să se mai învârtă prin căldura lor rătăcită. Să stai de pază… Măcar cinci minute… Să pășești prin beznă ca prin propria ta libertate… Să faci un pas și apoi să dispari… Continuă să citești